ploi de primăvară (note)

Ce bine e că ţi-ai deschis inima. şi m-ai lăsat să mă adăpostesc aici, căci ploua afară.
Deci doar aşa?
Totul e să dai uitării, şi n-ar fi greu. vrei să te învăţ eu?
La ce m-ar ajuta... pot şi eu, sunt mare.
Nu e bine să uiţi
Şi atunci tu de ce uiţi?
Nu uit, las doar alte gânduri să-mi inunde mintea. vrei să te învăţ eu?
De ce vrei asta? să învăţ.
Pentru că atunci ai putea să uiţi fiecare dată când am să vin şi când am să plec. la început ar fi o amintire, vag, ar trece prea mult timp să-ţi mai aduci tu aminte. vise, frumoase de altfel. ştii bine că-ţi vreau binele. cred că totuşi am să te învăţ, când ai să creşti mai mare.
Nu e prea dureros asta?
Întrebări fără răspunsuri. Mă bucur că m-ai lăsat să vin aici, de ce totuşi ai făcut-o?
Nu vroiam să te uzi. ştii... ploua afară.

imaginary world

şi nu mai permit decât amintirilor frumoase să-mi tatueze sufletul...

aşteaptă-mă, draga mea, de ce mă laşi singur? nu vezi că-ţi zâmbeşte şi soarele, de ce vrei să pleci? lasă-mă doar să termin ce am început. de ce nu mă aştepţi?
te aştept
şi vom merge amândoi acolo?
amândoi

lume fără gânduri

Şi uneori mi se pare atât de uşor să-ţi aminteşti.
La un click distanţă, cam aşa.
Ceea ce urmează să scriu, sunt sigură că nu e ceva nou, un alt adevăr rostit cu alte cuvinte. Poate că nici nu e adevăr. Adevărul e că ne schimbăm,  fără să vrem prea mult asta.
Cam aşa a fost şi ieri. Am ajuns să îmi amintesc că am promis ceva, dar mi-am dat seama că m-am schimbat prea mult ca să mă mai pot ţine de promisiunea respectivă. Şi nu e ca şi cum o vină mi-ar străpunge venele, şi nici nu am încercat să-mi caut o scuză. Uneori sunt mult prea multe...promisiuni legate de viitor. Ce ştim noi ce va fi... Dar totuşi promitem. De parcă îţi trebuie un fir, acel fir să te agăţi să ai un viitor imaginar în faţă. Nu mereu, e o satisfacţie nemărginită când reuşeşti.
Eu cea din trecut, ce am promis.. am ajunt în acel viitor pentru mine cea de atunci, şi nu am ajuns nicăieri de fapt.  Probabil că aş fi putut face mai mult, sau nu. Chiar nu. Timpul distruge multe promisiuni.
Şi am realizat că nu poţi promite cuiva ceva de care nu eşti sigur, dar atunci.. atunci eram mult prea mică pentru astfel de gânduri. Nu e ca şi cum nu ai mai promite nimănui nimic. Nu e ca şi cum nu ţi-ai mai dori toate acele lucruri. Ajungi să promiţi în continuare cum ai făcut şi înainte. Sunt doar momente de conştiinţă. Aşa cred. Dar am decis mai mult să-mi promit mie, pare mult mai uşor. Probabil pare.
Ar trebui să ajung şi eu in Londra.!

~

4luni frumoase.
şi lalele.

dar?

  

un cer înstelat 

doar plin de mistere

privesc şi îmi cere

să-l studiez. 

~senzaţii