May 16, 2011

ăsta e capăt de linie.

- Ce nu-nţelegi, chestia aia îmi blochează toate canalele.
- Adică cum?
- Adică nu mai sunt eu.
- Nu mai simţi nimic?
- Nu, este invers. Simt exact totul. Mult prea mult pentru mine.
- Tot nu-nţeleg.
- Sunt altfel. Seamănă cu un scut, dar mă face şi mai fragilă decât sunt.

- Şi ce ai de gând să faci?
- Vreau să uit, cum încerc mereu.
- Ştii bine, nu ai să reuşeşti.
- Iarăşi mulţumesc. Asta a durut ... mult mai tare decât când mi-a spus doctorul.

- Şi eu, viitorul meu, anii mei. Te-ai gândit vreodată la mine cum am să reuşesc.
- Te va ajuta, ai să vezi. Închide ochii şi trage în piept. Simţi cum trece?
- Durerea prin mine? Da.

2 coments:

29decembrie said...

frumos..
chiar imi placeee:)

Liuba. said...

multumesc. :)