Oamenii

Ia vobşe eu înţeleg că-s vecini (tipa sosedi, în afară de bună ziua niciodata nu le-am zis nimic mai mult) da' nu trebuie să-ti laşi gunoiul aşa după uşă.Greu, tare greu. Musorca e la 10m de bloc. nu că aş avea împotrivă ceva,  da uşile is aşa de apropiate că musorul ajunge şi pe la uşa mea, da' ei se comportă de parcă is veniţi de pe Lună. Da'  ia oleacă punga aia şi fă un jogging pân' afară. Vobşe nevospitanie.
Pe urmă altceva, da' lasă ponimaiu necotorâm ne hvataiet 2 balcoane.
şi încă mă enervează că sunt mii de momente în care mestnoe naselenie îmi dovedeşte cât de teomnâe sunt. nimic nu înteleg. Bun avem musafiri, adică mai intră vecinu' de jos să-şi aducă maimuţele să se joace cu ale noastre. Până a ajunge la bucătărie, trebuie să treacă şi pe hol, unde stau eu la calculator. Absolut mereu trebuie să se oprească şi să vadă ce fac eu, unde, când, cum. Şi mereu întreabă tot. Şi se uită insistent în monitor. Nici ai mei nu fac aşa ceva. Asta ar mai lipsi. Nu' cât se poate?
pe urmă alţi nenormali, (bine nu, nenormali) doar că îs persoane pe care le-ai cunoscut de vreo 20jde minute iar ei iţi fac remarci ca şi cum ar fi prietenii tăi de o viaţă. În general, da.. să zicem că agreez astfel de chestii, dar cazul ăsta chiar a fost exagerat chiar dacă a fost tipa o glumă.O glumă că îţi vine să intri în pământ. (24 martie, nu vreau să-mi amintesc)

 Câteodată aş lua tot, tot cu ce mă bat ei la cap şi le-aş transorma în pumni. Multi din oraş ar fi temporar cu ochi vineţi.