December 25, 2010

şi ieri şi azi.

'Neaţa. Am avut aşa o noapte. Soră-mea urla că trebuie să vină Moş Craciun, moşu' în sus, moşu în jos. Ah, îmi bubuie capu'... şi în momentu ăsta mi-e foame. Mâncare din plin,  ofc.
Iarăşi am avut vise ciudate, mai degrabă începutul, începutul coşmarelor mele. Visul e o insinuare a imaginaţiei, ceva ce descrie o experienţă pe acolo. Dar, mă lipsesc. Serios. Rămânem la stadiul de vise şi atât nimic realitate. Ah, gata m-am liniştit, parcă e mai bine.
Soră-mea a primit o baghetă "magică" dintr-aia şi acu' aleargă prin toată casa şi vrăjeşte ea pe acolo şi face magie. E comică şi aşa familistă ieri era fericită că stăm toţi la masă. Nu-mi plac copii mici, mai ales ăia ca soră-mea. Fac prea mult zgomot. Sunt pur şi simplu nişte îngeraşi, ce mai. Îngeraşi ce varsă parfumurile de parcă ar fi apă, îngeraşi ce vor să ştie ce gust are "Johnson's Baby", îngeraşi ce vor să se maturizeze prea repede şi încep să folosească şi creionul dermatograf, îngeraşi ce răstoarnă casa cu curu-n sus, îngeraşi ce desenează peste tot. Şi nu mai continui lista, ar trebui să fac un review la vreo 5 ani din viaţa mea. Asta chiar ar fi mult.
M-am surprins de multe ori că-mi amintesc nişte chestii banale şi veeeechi. Prăfuite rău de tot.

Am mai mâncat din tort, nu mai e chiar atât de rău. Dar nu o să mai particip la extreme de a sta în bucătărie ore întregi doar pentru că i-am promis că fac desertul. Vişine şi cireşe. Nuuu, prea extrem. Prea a Crăciun sună asta. N-am mai prins spiritul anu' ăsta, ei na. La anu'? ...

Că tot cineva a vrut postări lungi. (da ştiu, subtil din plin. Ia cu sacu')

4 coments:

Diana said...

e amuzantă sora ta... şi eu am unul micuţ, la fel de supraFericitşiVesel

sărbători fericite!

Liuba. said...

Multumesc frumos. :)

Uneori totusi mi-ar placea sa-i fur un pic din energie, s-o folosesc si eu. :D

Anonymous said...

Vezi ca se poate ?:))

Raluca said...

Eu am un frate ..(de 4 ani) si cum minunatul Mos Craciun i-a adus jocuri pentru calculator,ne batem pe tastatura. Suntem tot niste copii :">