Februarie

     Februarie al meu, nu e al meu. E un moment plin de vise, plin de inspiraţie, plin de regrete şi de dezamăgiri. Februarie al meu era însorit. Acesta este doar o umbră din ce obişnuia să fie. Niciodată nu am ţinut la dragul februarie. Era doar un motiv să aştept primăvara. Atunci înfloresc visele. Ultimele zile din februarie m-au lăsat tristă, căci nu l-am mai simţit, ca inainte, a devenit rece şi a lăsat să-mi bată vântul în faţă dacă aş fi avut să-i spun ceva. Dar nu vroiam să-i reproşez. Am ezitat să-i mai spun ceva, am aşteptat să se calmeze. Mi-a spus să aştept. Dar urma să plece. Să mă lase să mă simt implinită cu primăvara. Februarie ăsta nu mai e al meu. 

notiţe

şi sufletul? eh, sufletul lasă-l.
rămâne o urmă de praf după ce mori şi se ridică când vine mai mare furtuna în vieţile altora. 

deja îmi imaginez starea aceea când am de gând să privesc şi să (-ţi) surprind reacţiile...

mi se luminează faţa cu un zâmbet.
oare atunci când ochii ţi se minunează cu o ploaie de stele este pentru că cineva îşi vede toate visele implinite dintr-odată.. într-un moment neaşteptat. Oare aşa se iveşte fericirea?..

Dacă aş putea alege o carte în care să trăiesc..

"Mi-am dat seama că nu se gândea întotdeauna la o eventuală despărţire; asemenea gânduri, cumplite, le respingea cu dârzenie întreaga ei fiinţă. Dar bănuia că viaţa aceasta, trăită împreună clipă de clipă, miracolul acela, a două făpturi necontenit prezente una pentru alta, nu va putea dura. Îşi dădea seama, zărindu-mă uneori în faţa raftului cu cărţi, că în curând mă va cuprinde vechea mea patimă, si că atunci munca mă va fura de lângă ea ceasuri şi zile întregi. Ştia că setea mea de creaţie, de scris, a fost numai adormită, că ea nu va putea fi definitiv stinsă. Se împăcase cu acest destin – despărţirea noastră pentru lungi, chinuitoare intervale – dar l-ar fi voit cât mai târziu împlinit. Câteodată îşi spunea că e imorală cu dragostea ei strivitoare, că un om nu poate trăi fără să muncească şi mai ales un artist nu are dreptul să-şi îngroape talentul într-o dragoste fericită, şi pentru fiinţa ei cinstită îndoielile acestea erau chinuitoare. Dar întotdeauna sfârşea prin a-şi spune că, moral sau imoral, bine sau rău, toate acestea n-au nimic de-a face cu adevărata, tainica dragoste; că întâlnirea noastră este singurul lucru esenţial, real, iar toate celelalte – muncă, creaţie, talent, onoare si câte vor mai fi – nu preţuiesc nimic, căci toate sunt zădărnicii omenesti ale pământului…"