Iniţial începusem să vorbesc de marea lor dragoste.

Vorbeau 2 în microbuz, un el şi o ea. Cât de tipici erau.
~pauză~
El : Te iubesc.
Ea : Şi eu.
~pauză~
Ea : ....şi totuşi cât de mult mă iubeşti? (fără număr, "fatho", fără număr)
El : Nu sunt sigur
Ea : Atunci de ce ai mai spus?
El : ....

    Cred că mi-a ajuns să aud atât ca să-mi dau seama că i le spusese din lipsă de subiecte. Ce au ajuns astea două?.. Cuvintele salvării? Te salvează din orice rutină, prostie, despărţire sau cum.... Şi-au pierdut farmecul. Ea îl întreabă pe el cât de mult o iubeşte. Care-i rostul? ..da, ştiu prea multe întrebări stupide, prea mult ce nu e al meu şi nu ar trebui să mă bag, dar totuşi e comic să stai şi să asculţi dintr-ăştia, disperaţi ce mai cred că un "te iubesc" mai salvează ceva.
    Uneori mi-e silă.

    Trebuia să mai continui cumva subiectul ăsta, dar mi-am dat seama că nu are rost. Normal ar fi multe de scris. Când ieşisem din microbuz.. ah, ce contează, regret că nu mi-am cumpărat căşti şi baterie pentru Mp3-ul meu, aşa cel puţin nu mai auzeam nimic de care să mă mir.
     Ăsta e blogul meu, cel nou. Dar tot vechi rămâne într-un fel. Un an nou, au trecut deabia vreo 4 zile şi deja nu-mi place. Sunt doar câteva chestii de care sunt fericită pentru următoarele... (ah, nu ştiu, nu dau termen. Sper să fie o perioadă nedefinită)
     Filmul de Piatra.. aaaaah. We had fun, we have fun and certainly we'll have fun!

Iniţial vroiam să vorbesc doar despre marea lor dragoste, dar chiar altceva n-am avut ce face?