Şi uneori mi se pare atât de uşor să-ţi aminteşti.
La un click distanţă, cam aşa.
Ceea ce urmează să scriu, sunt sigură că nu e ceva nou, un alt adevăr rostit cu alte cuvinte. Poate că nici nu e adevăr. Adevărul e că ne schimbăm, fără să vrem prea mult asta.
Cam aşa a fost şi ieri. Am ajuns să îmi amintesc că am promis ceva, dar mi-am dat seama că m-am schimbat prea mult ca să mă mai pot ţine de promisiunea respectivă. Şi nu e ca şi cum o vină mi-ar străpunge venele, şi nici nu am încercat să-mi caut o scuză. Uneori sunt mult prea multe...promisiuni legate de viitor. Ce ştim noi ce va fi... Dar totuşi promitem. De parcă îţi trebuie un fir, acel fir să te agăţi să ai un viitor imaginar în faţă. Nu mereu, e o satisfacţie nemărginită când reuşeşti.
Eu cea din trecut, ce am promis.. am ajunt în acel viitor pentru mine cea de atunci, şi nu am ajuns nicăieri de fapt. Probabil că aş fi putut face mai mult, sau nu. Chiar nu. Timpul distruge multe promisiuni.
Şi am realizat că nu poţi promite cuiva ceva de care nu eşti sigur, dar atunci.. atunci eram mult prea mică pentru astfel de gânduri. Nu e ca şi cum nu ai mai promite nimănui nimic. Nu e ca şi cum nu ţi-ai mai dori toate acele lucruri. Ajungi să promiţi în continuare cum ai făcut şi înainte. Sunt doar momente de conştiinţă. Aşa cred. Dar am decis mai mult să-mi promit mie, pare mult mai uşor. Probabil pare.
Ar trebui să ajung şi eu in Londra.!
La un click distanţă, cam aşa.
Ceea ce urmează să scriu, sunt sigură că nu e ceva nou, un alt adevăr rostit cu alte cuvinte. Poate că nici nu e adevăr. Adevărul e că ne schimbăm, fără să vrem prea mult asta.
Cam aşa a fost şi ieri. Am ajuns să îmi amintesc că am promis ceva, dar mi-am dat seama că m-am schimbat prea mult ca să mă mai pot ţine de promisiunea respectivă. Şi nu e ca şi cum o vină mi-ar străpunge venele, şi nici nu am încercat să-mi caut o scuză. Uneori sunt mult prea multe...promisiuni legate de viitor. Ce ştim noi ce va fi... Dar totuşi promitem. De parcă îţi trebuie un fir, acel fir să te agăţi să ai un viitor imaginar în faţă. Nu mereu, e o satisfacţie nemărginită când reuşeşti.
Eu cea din trecut, ce am promis.. am ajunt în acel viitor pentru mine cea de atunci, şi nu am ajuns nicăieri de fapt. Probabil că aş fi putut face mai mult, sau nu. Chiar nu. Timpul distruge multe promisiuni.
Şi am realizat că nu poţi promite cuiva ceva de care nu eşti sigur, dar atunci.. atunci eram mult prea mică pentru astfel de gânduri. Nu e ca şi cum nu ai mai promite nimănui nimic. Nu e ca şi cum nu ţi-ai mai dori toate acele lucruri. Ajungi să promiţi în continuare cum ai făcut şi înainte. Sunt doar momente de conştiinţă. Aşa cred. Dar am decis mai mult să-mi promit mie, pare mult mai uşor. Probabil pare.
Ar trebui să ajung şi eu in Londra.!
1 coments:
Foarte frumos compus! :)
Cred ca visele sunt planuri de viitor ce nu se incadreaza in bugetul si posibilitatile noastre, iar promisiunile fata de noi insine sunt cel mai greu de respectat. Ne schimbam atititudinea despre lume, despre noi si nu mai suntem in stare sa ducem la capat gandul promis.
Post a Comment