Fiecare fotografie, bucăţică, fărâmă, privire, şi chiar şi un mic zâmbet de dimineaţă se asimilează o dată şi o dată în suflet. Se piteşte atât de bine încât ai impresia că ai şi uitat despre ce e vorba. Apare simpla senzaţie ... de unde ştiu asta? Mintea umană are multe mici "mistere". Totul se piteşte undeva, la fel ca şi ele.
Micile tumori. Sunt boli ce nu dispar niciodată, mai ales cele din suflet.te bucuri de clipe când crezi că ai (am mai scris pe undeva asta, îmi amintesc sigur, cred că pe alte file). Adevărul e că nu dispar, ajungi să te obişnuieşti cu ele, iar în cele din urmă ajungi la stadiul negării, ca şi cum ai fi stat toată viaţa zâmbind la un apus de soare. Să fie oare asta negarea?
Cred că există soluţii, mereu există. În fond este doar ceva mic, greu şi apăsător. Doar o mică tumoare, de care te îndoieşti dacă vrei sau dacă o mai poţi scoate din locul ei bine pitit.
Am vaga impresie că fiecare din noi işi dezvoltă un mic suflet bolnav, şi le este cu putinţă să arunce acea bucăţică, insă nu mulţi se încumetă să facă asta.
Operaţie pe suflet.
Micile tumori. Sunt boli ce nu dispar niciodată, mai ales cele din suflet.
Cred că există soluţii, mereu există. În fond este doar ceva mic, greu şi apăsător. Doar o mică tumoare, de care te îndoieşti dacă vrei sau dacă o mai poţi scoate din locul ei bine pitit.
Am vaga impresie că fiecare din noi işi dezvoltă un mic suflet bolnav, şi le este cu putinţă să arunce acea bucăţică, insă nu mulţi se încumetă să facă asta.
Operaţie pe suflet.
